In anul 1552, in plin august, se termina constructia ultimei biserici inaltate de Doamna Elena Rares. Biserica „Ospenia” – cum se numea atunci – a fost zidita, dintru inceputuri, din piatra si caramida, cu acoperis de dranita. La poarta, era amplasata o clopotnita de lemn, aproape de maidanul unde popseau carele cu marfuri in drum spre Polonia. E foarte posibil ca pe locul bisericii de piatra a „Ospeniei” sa fi existat, anterior, o bisericuta de lemn.

„Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, iara eu roaba stapanului meu Domnului Isus Hristos, Elena, fata de Despot, doamna lui Petru voievod, fata lui Ioan Despot Imparatul, am binevoit, cu buna mea aplecare si cu bunul meu gand, a zidi acest hram in numele Adormirii Precistei stapanei noastre de Dumnezeu nascatoare si pururea Fecioarei Maria. Si s-a savarsit in anul 7060 (1552) august” – pisania Bisericii Uspenia.

„Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – „Uspenia”, a doua ctitorie a Elenei Rares, a urmarit modelul Bisericii „Sf. Nicolae” a lui Stefan cel Mare intr-o masura mai acctentuata decat la „Sf. Gheorghe”. Mesterii veacului al XVI-lea au reprodus planul si structura prototipului botosanean pana la elemente de detaliu ca, de exemplu, decorul calotei pronaosului realizat cu nervuri ceramice dispuse dupa un desen simplificat, in forma de cruce. Turla cu 12 laturi (ca la Popauti) a primit aceeasi subliniere in compozitia exteriora, prin dubla baza stelata cu opt colturi. Decorul arhitectural, alcatuit din firide si ocnite, a fost completat cu discuri smaltuite in culorile galben si verde si – probabil – cu zugraveli policrome. Biserica a fost reparata in 1724 – 1725 de Mihail Racovita. Interventia din 1819 a dat bisericii aspectul de astazi, adaugand pe latura de vest un turn-clopotnita in stil clasicist, admirabil proportionat. Corpul bisericii a fost unificat cu clopotnita prin ridicarea zidariei triconcului la nivelul unei cornise generala sustinuta de console, acoperindu-se astfel baza stelara inferioara a turlei. Cu infatisarea actuala, „Uspenia” ilustreaza doua faze majore ale arhitecturii modovenesti: faza primei jumatati a veacului al XVI-lea, in care inovatiile decorului policrom imbraca structurile traditionala si clasicismul inceputului de veac XIX.”, potrivit arhitectului Eugenia Greceanu.

S-a vorbit despre o perioada nefasta a bisericii, ce ar fi stat pustie din 1655 pana in 1725, reintrand in viata sociala a orasului in 1759. In acest an, la 20 decembrie, Ioan Callimah Voievod a dat hrisovul care avea sa fie „actul de nastere” al scolii de la Uspenia. Daca primul hrisov prevedea doar leafa dascalului, prin hrisovul din 30 septembrie 1793, Mihail Sutu acorda scolii veniturile bisericii domnesti „Ospenia”, ce urmeaza sa fie folosite pentru intretinearea scolii si a bisericii; acest hrisov a fost intarit de Alexandru Ioan Calimachi la 15 februarie 1796. Dupa incetarea activitatii acestei scoli, la care au predat preoti si psalti de la Biserica „Ospenia”, orasul a ramas iar fara scoala, fapt ce l-a determinat pe domnul Mihail Sutu sa emita un nou hrisov, pe 30 septembrie 1793 – de reinfiintare a unei scoli cu dascal elinesc, care sa-i ajute pe „ucenicii saraci si iubitori de invatatura care vor razbi la acea scoala”.

  

Incendiul ce a cuprins centrul orasului in 1810 a afectat si biserica „Ospenia”. Situatia fiind tragica, botosanenii au cerut domnului Mihail Sutu, nepotul celuilalt Mihail Sutu, sprijin pentru reinfiintarea scolii. Un nou hrisov dat la 5 martie 1820, de domnul de mai sus, hotara reinfiintarea scolii si ajutarea ei.

Dupa moartea lui Mihail Sutu si inabusirea Eteriei in 1821, turcii au urmarit si pedepsit toti grecii considerati eteristi. Epitropii greci ai „Ospeniei” s-au facut nevazuti cu tot cu fondurile destinate reparatiilor, iar o ceata de turci razleti au patruns in Biserica „Ospenia” si au jefuit-o de toate odoarele de aur si argint. Dupa toate peripetiile din acei ani tulburi, Scoala Domneasca s-a mutat in curtea Bisericii „Sf. Dimitrie”, in 1832 infiintandu-se la Botosani prima scoala primara de stat.

Incendiul devastator din 1887 a distrus centrul orasului si a afectat grav biserica.

In acelasi secol, in 1872, s-a instalat primul ornic public in clopotnita, loc de unde se semnalau si incendiile. Mai tarziu, epitropia bisericii a cerut Primariei orasului Botosani infiintarea unui cor, care avea sa se reuneasca oficial abia in 1900.

  

La 21 ianuarie 1850, la „Uspenia” a avut loc botezul lui Mihai Eminescu, preotul Ion Stamate – ce a oficiat slujba religioasa – fiind duhovnicul familiei Eminovici, ce locuia nu departe de catedrala. Biserica „Uspenia” a pastrat singurul act de stare civila a marelui poet, mai exact registrul de botez in care se arta nasterea poetului – 15 ianuarie 1850 – si data botezului – 21 ianuarie 1850. Registrul a fost luat de Nicolae Iorga, impreuna cu alte 21 de documente, si dus la Academia Romana in 1925.

In decursul timpului, Biserica „Uspenia” a suferit o suma intreaga de transformari. Voievodul Mihail Racovita face o prima restaurare, intre anii 1724 si 1725. In 1810, un incendiu mistuitor afecteaza grav si Biserica „Uspenia”. In anul 1819 se termina lucrarea de zidarie pentru clopotnita alipita de corpul bisericii. Catapeteasma bisericii este, probabil, cea facuta in timpul renovarii de catre domnul Moldovei I. Mihail Racovita – in anul 1725 – ea fiind, la fel de probabil, refacuta dupa marele incendiu din 1810. Dupa vandalizarea bisericii de catre turci, in 1821, s-a impus repictarea icoanelor imparatesti, ele fiind finalizate, in 1829, de catre Vasile Mihail Zugrav.

Biserica „Uspenia” – „Adormirea Maicii Domnului”, situata pe Str. 1 Decembrie nr. 43, in Centrul Vechi al municipiului Botosani, este inscrisa in Lista Monumentelor Istorice, Cod LMI: BT-II-a-A-01855.