Pompierii botoșăneni vor executa, în perioada 21 – 23 aprilie, misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pentru asigurarea unui grad sporit de siguranță cetățenilor care vor participa la hramul Mănăstirii Zosin, Zilele municipiului Botoșani, Zilele satului Cișmea, comuna Roma, Turneul Național de Taekwondo (Sala Polivalenta Botoșani), etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (pădurea Rediu), hramul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Botoșani, meciul de handbal masculin, Devizia A, dintre echipele CSM Botoșani – HC 2012 Buzău (sala de sport a Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani), meciul de fotbal A.S. Prosport Vf Câmpului – ACS Sănătatea Darabani (terenul comunal din Vf. Câmpului) și hramul Bisericii ”Sf. Voievozi” din Ibănești.

Astfel, șase echipaje ale Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu șase autospeciale cu apă și spumă, inspectori de prevenire și pompieri voluntari vor asigura intervenția operativă în cazul producerii unor situații de urgență la evenimentele mai sus menționate.

Totodată, în cazul producerii unor situații de urgență, în cadrul subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani sunt pregătiți să răspundă solicitărilor cetățenilor 24 de ore din 24, peste 100 de pompieri cu 20 de autospeciale cu apă și spumă, ambulanță SMURD, autospeciale de descarcerare sau alte mijloace tehnice de intervenție.

De asemenea, în perioada 20 – 23 aprilie, între orele 09.00 – 20.00, botoșănenii pot participa la cursurile de instruire pentru a face față situațiilor de urgență, susținute de pompieri în caravana SMURD „Fii Pregătit!”.

Astăzi și mâine caravana este în municipiul Dorohoi, în fața Primăriei Municipiului Dorohoi, iar pe 22 și 23 aprilie, va fi amplasată în Piața Revoluției din municipiul Botoșani, în fața Palatului Administrativ.