Joi, 29.06.2017, în jurul orei 19:15, P.L. de 42 de ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29A, pe direcția Dragalina către oraşul Darabani, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei minore de 15 ani, pasageră pe scaunul dreapta faţă, care a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi.

Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.