Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Grigore Vasile, în vârstă de 29 de ani, şi Grigore Constantin Marian, în vârstă de 26 de ani, ambii din comuna Ştiubieni, jud. Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

S-a reţinut că, în ziua de 24.04.2015, în timp ce se aflau pe drumul public din satul Ştiubieni, inculpaţii au lovit cu un ţăruş metalic, respectiv cu o bâtă persoana vătămată Comaniuc Dumitru, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.