Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani derulează, în perioada 02 – 27 octombrie a.c., o nouă campanie de recrutare a botoșănenilor care doresc să devină voluntari, în cadrul proiectului național „Salvator din pasiune”.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

– apt din punct de vedere medical;

– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;

– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic cu mențiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos, precum şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Botoşănenii care doresc să devină voluntari pot obţine informaţii de pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani www.isubotosani.ro, sediul inspectoratului (strada Uzinei, nr. 3, municipiul Botoșani) sau să ceară detalii la numărul de telefon 0231/508 143.

Prin acest demers se dorește implicarea oamenilor în activitatea de voluntariat, care se va materializa prin sprijinul acordat populației pe timpul situațiilor de urgență, dar și prin activitatea de informare preventivă pentru a preîntâmpina producerea acestora.

Această activitate este o continuare a proiectului ce a fost demarat în luna mai a anului trecut. La momentul actual, ISU Botoșani are 39 de voluntari care participă la misiuni specifice, alături de profesioniști.