Poliţiştii rutieri au continuat activităţile preventive din cea de-a cincea zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii, în încercarea de a contribui la dezvoltarea unui comportament rutier responsabil şi de a preveni astfel în viitor victimizarea acestora prin accidente de circulaţie.

Poliţiştii au fost în data de 6 octombrie a.c. în mijlocul copiilor de la Şcoala Gimnazială nr.8 Botoşani.

Cum să se angajeze în traversarea străzii, cunoaşterea semnalizării rutiere destinate pietonilor sau locurile unde se pot juca în siguranţă au fost câteva dintre noţiunile pe care poliţiştii au dorit să le transmită copiilor. Copiii au fost interesaţi să afle de la ce vârstă pot circula pe stradă cu bicicleta, precum şi care este momentul în care pot fi pasageri pe locul din dreapta şoferului.

Elevilor  le-au fost prezentate materiale video cu recomandări şi teme de educaţie rutieră, discuţiile având caracter interactiv. Totodată, micuții au primit materiale realizate în cadrul Campaniei Fii deștept în trafic, ce își propune să transmită celor mai mici pietoni și/sau bicicliști informații utile pentru deplasarea în trafic.

Poliţiştii au promis că se vor întoarce mereu în sălile de clasă pentru a discuta cu copiii, având convingerea că o întâlnire de acest tip previne o întâlnire mai puţin plăcută la sediul secţiei de poliţie.