InterferenţeMuzeul Judeţean Botoşani prezintă în perioada 19 noiembrie – 7 decembrie 2017, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, cea de-a VI-a ediție a Salonului Naţional de Arte Vizuale ,,Interferenţe”.

Evenimentul cultural, dedicat artistului Constantin PILIUȚĂ (1929-2003), nume bine cunoscut în creația artistică românească, este organizat de Societatea Culturală „EXPO-ART” Botoşani, curator fiind pictorul Liviu ȘOPTELEA.

Cei 44 de expozanți, diferiți atât ca generație, cât și ca mod de exprimare artistică, realizează prin lucrările expuse – pictură, grafică, fotografie, instalație – o radiografie a ceea ce reprezintă arta românească la momentul actual.

Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 19 noiembrie 2017, ora 11, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani.

Prezintă Ana –Elisabeta COŞEREANU-muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie

Intrarea liberă.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 9-17.