Joi a avut loc tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României, ediția 2017-2018. FC Botoșani va întâlni, pe teren propriu, pe CSM Politehnica Iași.

Jocurile din cadrul sferturilor Cupei României vor avea loc marți/miercuri/joi 27 februarie/28 februarie/1 martie cu începere de la ora 13:30, cu excepția jocurilor televizate.

Meciurile din sferturile Cupei României:

CS U Craiova – Dinamo București

Hermannstadt – FCSB

Gaz Metan Mediaș – AFC Astra

FC Botoșani – Politehnica Iași

Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.