Femeile care au intrat sau ieșit din țară joi au fost „amendate” cu flori la frontieră.

De 8 Martie, polițiștii de frontieră botoșăneni, cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor de Frontieră Botoșani, au fost prezenți în Punctele de Trecere a Frontierei Stânca și Rădăuți Prut, pentru a oferi flori participantelor la trafic.

După efectuarea formalităților de frontiera, oamenii legii le-au oferit flori femeilor care s-au prezentat pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire.

A devenit o tradiție deja, ca doamnelor și domnișoarelor care tranzitează frontiera româno-moldoveană să le fie dăruite flori în semn de respect și prețuire de către polițiștii de frontieră din Botoșani.

Maria, o tânără din Moldova, venită în vizită în România a fost emoționată și plăcut surprinsă de gestul polițiștilor de frontieră. Spune că este un gest frumos, de suflet, din suflet și pentru suflet.

Flori, zâmbete, respect și prețuire oferite tuturor femeilor. Astăzi, în județul Botoșani, primăverii i s-a permis intrarea în țară. Polițiștii de frontieră din Botoșani le doresc tuturor femeilor o primăvară frumoasă!