FC Botoșani a remizat din nou pe teren propriu cu ultima clasată în Liga 1 dar după meciul din această seară, tehnicianul botoșănean s-a arătat mulțumit de jocul echipei.

„Am anticipat că jocul va fi asemănător cu cel precedent, aceleași condiții meteo, știam pe cine avem în față, o echipăm bine organizată defensiv. Nu am găsit în prima parte soluții, poate am jucat un pic cam lent. Partea a doua a fost una bună. Nu am găsit soluția finală, nu am avut decizia optimă în zona de finalizare iar asta ne-a ținut pe loc. Restul lucrurilor au fost în regulă. Jucătorii s-au implicat, au avut o atitudine corectă față de joc, s-au organizat bine defensiv, au fost elemente de care eu sunt mulțumit. Este durerea că numeroasele ocazii nu au fost tratate mai corect și nu am reușit să marcăm. Lipsa de eficiență a fost elementul de bază. Am avut ocazii dar nu am reușit să marcăm. Nu numai astăzi dar astăzi parcă mai mult ca niciodată”, a spus Costel Enache.