În timp ce conducea motociclul pe strada Poienii, din comuna Berchişeşti, luni, 11.06.2018, în jurul orei 20.10, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă şi a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 68 de ani, din judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe carosabil.

Din accident, a rezultat rănirea conducătorului vehiculului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.