Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi miercuri, 13.06.2018, în jurul orei 01.40, de un bărbat de 52 de ani despre faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Tudora s-a accidentat în timp ce conducea un vehicul ATV pe drumul public din centrul localității.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au depistat conducătorul vehiculului, respectiv tânărul de 19 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere şi vehiculul nu este înregistrat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.

Faţă de tânăr a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.