În timp ce conducea motocicleta pe DN 29, pe raza orașului Salcea, sâmbătă, 07.07.2018, în jurul orei 12.35, un bărbat de 42 de ani din județul Botoșani a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unei coloane de autovehicule, în zona de acțiune a indicatorului ‘Depășirea interzisă’, încălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație, ocazie cu care, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Arbore, care circula din aceeași direcție și care, a efectuat virajul la stânga spre curtea unei societății comerciale.

În urma impactului, a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.